Psychological insights

Oglinda … un obiect (eu as fi vrut sa zic element, materie i.e. sticla, dar poate unii m-ar fi corectat) extremely intricate. Am vazut nu demult intr-un film, al carui nume evident ca nu l-am retinut, o tipa care se lupta cu o oglinda, de fapt cu fragmentele mici, sparte ale unei oglinzi. Lupta oricum zadarnica si fara de folos. Nu reusesti decat sa te ranesti singur, sa ajungi sa vezi sange si sa dai singur in tine in final.

Fizic oglinda iti reda inapoi aspectul fizic. Psihologic, incepi sa vezi nuante, interpretari, incepe sa ti se para ca vezi diverse, incepi sa-ti pui intrebari, incepi sa vezi defecte, ajungi sa te urasti, ajungi sa o spargi, ajungi sa te lupti cu ea, apoi te tai, te lovesti in continuare, vezi sange, dai mai departe …. Dar in tot timpul asta vezi tot acelasi lucru mereu desi acum in bucati mai mici fragmentate, dar vezi acelasi lucru mereu. Si chiar si atunci cand ajungi sa o spargi de tot si nu mai ai nici un ciob in fata, imaginea aia ramane impregnata pe retina, apoi pe creier si ramai cu ea o viata intreaga.

Oglinda nu poate sa te duca decat in doua directii : ori in cea mai adanca disperare posibila, ducandu-te pana la ura de sine, ori dimpotriva iti da putere si te imbarbateaza, ajungi sa crezi in puterea ta si sa mergi cu fruntea sus mai departe. Foarte putini sunt aia care ajung sa se uite cu adevarat la ei in oglinda ca sa vada si sa cunoasca niste adevaruri si de acolo sa vada incotro o iau.

Cat despre mine … mi s-a zis ca fac parte din aia care sunt capabili sa vada adevaruri despre mine in oglinda. Momentan dupa ce ac pers m-a trantit de nu m-am vazut, incep sa oscilez si tind sa alunec catre ura de sine. Mmm, dar la urma urmei, si asta poate sa fie un adevar de abia acum descoperit. Time will tell. Always does.