Disappointments

I begin late at night with the conclusion of the day : conclud ca scrisul pe mail e daunator chiar si intre prieteni buni se pare .. dispare legatura aia se pare si nu te mai intelegi la fel .. s-au inventat emoticons pt expresii si senzatii dar nici alea nu cred ca sunt de ajuns. Asa ca banuiesc ca raspunsul la toate astea e ca nu se poate tine o legatura la distanta de nici un fel ... nici amoroasa, nici de prietenie, nici macar intre prieteni buni de viata, de multi ani ... apar invariabil neintelegeri, interpretari, urmate de explicatii si explicatii la explicatii si iar neintelegeri si chiar explicatii la viitoarele neintelegeri ... joc continuu intre muritori.



Revin azi la framantarile mele .. deja o zi mai rasarita era de ajuns … alte solutii de cautat … de salvat alti oameni, alte persoane, vechi probleme care se ridica din nou si desi sunt la capatul opus de unde se intampla toate aceste lucruri, ma afecteaza la fel de mult si ma lovesc. Parca-s fi urmata de strigoi si fantome, desi daca stau sa gandesc logic, nu stiu cu ce-oi fi gresit asa de mult incat sa gasesc sau sa mi se dea mereu si mereu alte pb de rezolvat. Acum tre sa tin piept unei vechi pb, sa gasesc iar solutii, altele decat cele mai de dinainte, sa fac pe toata lumea impacata si sa stiu pe fiecare in siguranta ca sa pot sa am si eu un pic de liniste si sa-mi vad apoi de propria viata, asta daca mai apuc. Ca doar am mai multe, la ce rost sa ma grabesc sa mai fac ceva si pentru mine ?? in fine, nu ma mai plang. De luptat a trebuit sa ma lupt din day 1, asa ca am 25 de ani de experienta. Daca n-am murit atunci, foarte putin probabil ca o sa se intample acum. Asa ca trecem mai departe, facem ce facem si trecem si de asta. Teoretic se zice ca primesti atatea lovituri cat poti duce. Pai, daca asta ar fi corect inseamna ca limita mea de toleranta e MARE ca tot duc de ceva vreme. Duc prea multe. Dar asta in ochii unor oameni ar fi un compliment :)



Urasc ipocrizia la oameni, chestiile alea ascunse pe care le simt dar le tin in ei, mascati de o societate chipurile, sau poate doar de o voce din interiorul lor care le sopteste cu rautate ca e mai bine sa inseli si sa minti.

Am trait intotdeauna cu ideea ca e mai bine sa spui adevarul. Probabil din cauza educatiei primite si anume : aveam voie sa fac sau mai bine zis mi se accepta orice tampenie facuta atata timp cat spuneam sincer ce prostie am facut sau pe cine am batut si cum s-a intamplat. Mi se atragea intotdeauna atentia ca nu-i frumos sa ma bat sau ca am facut cutare lucru care nu trebuia facut, dar atat. Fara bataie sau alte pedepse. Si din cauza asta am trait cu ideea ca poti sa faci orice tampenie sau greseala in viata. Atata timp cat recunosti si admiti ca ai gresit si come forward with that mistake, atunci totul e sa fie bine si ti se va ierta.

Asa ca nu sunt fericita cand dau de oameni care prefera sa minta cand eu sunt sincera. Accept si respect un om care-mi spune “esti batuta in cap aici. Stai sa-ti explic.” sau “nu te-ai prins de asta” sau “nu-mi placi”, “nu te iubesc” etc.etc. etc. atata timp cat mi-o zici direct, n-am absolut nici o problema si oamenii nu se prind de asta. Prefera sa-si faca planul lor si sa si-l duca la punct si eventual in al 10lea ceas sa vina sa spuna adevarul si nici macar nu-l spus direct pe fata. Tot prin ascunzisuri, ocolisuri, siretlicuri demne de femei ieftine. Si pierd mul tare in ochii mei. Probabil ca asta face dezamagirea mai mare de fapt.